POVESTEA PICATURII

Povestea picăturii

A fost odată ca niciodată un discipol care îl întrebă pe maestrul său:
   - Care este lucrul ce mă separă de adevăr ?

Maestrul îi spuse:
   - Nu eşti singurul care este separat de adevăr, mai sunt şi alţii. Îţi voi spune douăsprezece povestioare care îţi vor părea simple. Trebuie să meditezi asupra acestora tot timpul şi chiar de ţi se va părea că le-ai înţeles, nu te opri din a medita asupra lor până ce aceste simple poveşti vor căpăta proporţii uriaşe şi până vor deveni din nou simple.

Prima poveste:
A fost odată ca niciodată o picătură într-un Ocean ce spunea că nu există Ocean. Tot astfel se întâmpla cu mulţi oameni. Trăiesc înlăuntrul lui Dumnezeu şi spun că nu există Dumnezeu.

A doua poveste:
„Vreau să fiu liberă" spuse picătura de apă din mijlocul Oceanului; şi oceanul în compasiunea sa a ridicat-o la suprafaţă.
„Vreau să fiu liberă" spuse din nou picătura de apă şi soarele auzindu-i glasul o aşeză într-un nor.
„Vreau să fiu liberă" spuse picătura încă o dată şi norul o eliberă, iar aceasta căzu din nou în Ocean.

A treia poveste:
O picătură intelectuală este o picătură intelectuală, dar nu mai aparţine Oceanului.

A patra poveste:
„Nici o picătură nu are nici o valoare" spuse picătura din mijlocul Oceanului.

A cincea poveste:
„Fără nici o îndoială, există un lucru de care eu mi-am dat seama, eu sunt mai importantă decât oceanul." spuse picătura din ocean.

A şasea poveste:
„Nu voi putea niciodată să ajung la Ocean" spuse picătura din Ocean.

A şaptea poveste:
„Oh, ce-mi pasă mie de Ocean " spuse picătura din Ocean.

A opta poveste:
Era odată o picătură care-şi regreta soarta, la urma urmei, ea era în mijlocul Oceanului şi nu ştia nimic despre Ocean.

A noua poveste:
O picătură din Ocean chemă toate celelalte picături să i se alăture pentru a se răscula împotriva Oceanului.

A zecea poveste:
„Prin puterea cu care am fost investită" spuse picătura din Ocean, „prin puterea cu care am fost investită, de astăzi sunteţi excluse din Ocean."

A unsprezecea poveste:
„Tu te afli în mijlocul iubirii mele" îi spuse Oceanul picăturii de apă. Dar picătura nu auzi Oceanul pentru că era plină de iubire pentru altă picătură.

A doisprezecea poveste:
„Dacă aş putea cuprinde" gândi o picătură „fiecare picătură cu dragostea mea atunci aş deveni Oceanul."

Cum gândi aceasta, picătura începu să reverse dragostea sa asupra tuturor picăturilor, pe rând. Dar era o picătură care îi făcuse un mare rău şi, deşi era capabilă de o mare iubire, picătura nu putu să o ierte. Şi pentru că nu putu să-şi reverse dragostea sa asupra acesteia nu putu să devină Oceanul.


Discipolul îl întrebă pe maestrul său:
- A existat vreodată o picătură care a devenit Oceanul ?

Şi maestrul îi spuse ultima sa poveste:
Era odată o picătură care căuta Pacea Oceanului, ce căuta Profunzimea Oceanului. Dorinţa îi era mare şi puterea de iertare îi era mare şi deodată Oceanul îi spuse:  „Tu şi cu mine, noi suntem una."

Şi Oceanul îşi deschise larg braţele şi îmbrăţişă picătura, şi tot ce aparţinea Oceanului deveni şi al picăturii. Ea se pătrunse de pacea Oceanului, se întinse pe toată suprafaţa Oceanului şi prin profunzimea sa deveni salvarea lumii.

  „Află astfel, o ucenicule, că Oceanul este plin de iubire pentru cei ce-l iubesc şi că-i primeşte în măreţia sa pe cei ce o doresc cu adevărat."

„Dar ce se va petrece dacă o astfel de picătură devine murdară?" întrebă discipolul.

Maestrul râse din toată inima: „O picătură nu poate deveni atât de murdară încât oceanul să nu o poată curăţa."