joi, 5 iunie 2014

AFRODIZIACE 2

Afrodiziace pentru bărbați (II)


afrodizisiace pt barbatiAfrodiziace vizuale
Cunoaștem lumea care ne înconjoară în special prin simțul vizual. Aproximativ 90% din informația despre mediul extern ne parvine prin intermediul vederii fizice. De asemenea, imaginația creatoare ne „afișează” adesea pe ecranul minții imagini vizuale.

Imaginea trupului nud al unei femei frumoase și armonioase este un afrodiziac masculin binecunoscut.

Dacă vrei să integrezi erosul ca o parte împlinitoare a vieții tale de cuplu sau chiar ca o artă, este necesară totuși o măiestrie în ceea ce privește stimularea erotică vizuală. Trebuie să eviți excitările senzoriale impulsive și iraționale și să-ți cultivi un mod transfigurator de a privi nuditatea unei femei sau arta erotică. Caută să descoperi frumusețea și aspectele rafinate ale erosului.

Se afirmă că a vedea în mod frecvent trupul nud al ființei iubite poate inhiba dorința sexuală. Totuși, descoperirea cu iubire și simț estetic, cu o continuă curiozitate (ca și cum atunci ai privi pentru prima oară) a diferitelor părți ale trupului iubitei tale este foarte afrodiziacă. Îndrăznește să faci asta și te vei convinge că e așa.

Chiar dacă trupul iubitei tale nu e perfect (conform idealului tău), chiar dacă nu mai e ca atunci când ea avea 20 de ani sau înainte sa-i nască pe cei doi copii ai voștri, cu siguranță trupul ei prezintă o frumusețe care e unică. Descoperă-i frumusețea: ochii, buzele, coapsele, sânii, sfârcurile, linia delicată a gâtului, rotunjimea umerilor, talia, vulva.

Privește-o așa cum face un artist care vrea să picteze un tablou. Caută să-i descoperi frumusețea. Bucură-te de ea. Amintește-ți că frumusețea este în ochii privitorului și... în ochii bărbatului care iubește.

Apetitul amoros se poate trezi foarte mult prin intermediul artei erotice inspirate și rafinate. Există la ora actuală foarte multe filme, fotografii, clipuri și tablouri erotice. Selectează-le dintre acestea pe cele mai frumoase și mai rafinate. Nu îți recomand publicațiile și filmele pornografice care promovează erosul într-o formă vulgară, perversă și lipsită de iubire, deoarece acestea trezesc instincte animalice și nu o dorință erotică rafinată însoțită de iubire.

Dacă iubita ta este deschisă, puteți viziona împreună clipuri sau filme erotice rafinate - efectul afrodiziac va fi amplificat. Vă puteți inspira din ele pentru a diversifica posturile amoroase în cadrul întâlnirilor voastre intime.

afrodizisiace pt barbatiAfrodiziace tactile
Atingerea și masajul erotic sunt o expresie vie a senzualității. Dacă îți place să fi mângâiat și dacă atingerile senzuale te excită, roag-o pe iubita ta să te răsfețe cu un masaj erotic înaintea fuziunii voastre amoroase.

Nu trebuie să fie specialistă în masaj. E suficient să te maseze cu iubire și senzualitate. O poți ghida tu cu multă tandrețe. Spune-i unde și cum îți place mai mult să fi mângâiat. Spune-i când îți place să fie mai ușoară atingerea și când vrei ca alunecarea mâinilor ei pe trupul tău să fie mai dinamică sau mai fermă. Fiecare tip de mișcare în timpul masajului dă senzații diferite, unele relaxează, unele tonifică, unele excită foarte intens...

Pe lângă senzațiile tactile foarte plăcute și excitante pe care le oferă, masajul are un efect relaxant remarcabil. Elimină tensiunile și anxietatea, ceea ce favorizează erecția și capacitatea de control a energiei sexuale.

Masajul erotic se realizează într-o manieră tandră și delicată pe întregul trup culminând cu masajul senzual al organului sexual. La finalul masajului erotic, se realizează din nou mângâierea delicată a întregului trup pentru armonizarea energiilor.

Ai grijă însă, ca înaintea următoarei voastre întâlniri amoroase să o răsfeți și tu pe iubita ta cu un masaj erotic. Starea de efervescență amoroasă pe care i-o va genera masajul iubitei tale va fi un alt afrodiziac foarte special pentru tine.

Afrodiziace auditive
Sunetele produc efecte fiziologice care au fost studiate științific. După intensitatea sau modulația lor, sunetele pot fi calmante sau excitante. Zgomotul excesiv influențează în mod nefavorabil dinamica sexuală. Hrănește-ți simțul auditiv cu sunete armonioase.

Vocea iubitei și gemetele ei de plăcere în timpul fuziunii amoroase sunt afrodiziace pentru orice bărbat îndrăgostit.

Muzica plăcută și armonioasă este unul dintre cele mai puternice afrodiziace, influențând în mod considerabil libidoul și generând trăiri erotice foarte nuanțate. Alege și folosește în timpul fuziunii amoroase o muzică plăcută și stimulatoare atât pentru tine cât și pentru iubita ta. Muzica poate avea note predominant afective, senzuale sau pasionale.

Când faci dragoste să nu folosești niciodată muzica rock, heavy, pop sau jazz - ea nu generează stări plăcute de intimitate, iubire și senzualitate, ci este o muzică perturbatoare la nivel psiho-emoțional.

Este foarte potrivită muzica ce este combinată cu sunete din natură și tangourile frumoase (cele instrumentale, fără voce).

Iubirea este cel mai puternic afrodiziac
Iubirea este cea care face ca oamenii să își caute perechea și să-și împlinească visele. Ea naște aspirația tainică atât a cunoașterii de sine cât și a cunoașterii din ce în ce mai profunde a ființei iubite.

Iubirea este un sentiment inefabil și copleșitor, care ne înfrumusețează viața. Iubirea ne face să simțim bucuria de a dărui și de a ne dărui ființei iubite. Ne trezește dorința de a ne contopi unul cu celălalt și de a face dragoste.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu