DE CE REFUZA UNELE FEMEI MARIAJUL?

De ce refuză unele femei să se mărite

Până de curând, întemeierea unei familii era visul celor mai multe dintre fete. De altfel, părinţii lor chiar le încurajau s-o apuce pe această cale: fata să se mărite cu iubitul din liceu, iar ei să scape de “piatra” din casă. În ultimii ani, optica fetelor pare să se fi schimbat, multe dintre ele alegând să rămână singure din diverse motive. Psihologii afirmă că o femeie independentă nici nu are nevoie de o relaţie pentru a avea o viaţă împlinită. Sunt doar parţial de acord cu asta, dar să vedem de ce refuză unele femei să se mărite.

Argumentul forte al unei fete care a terminat şcoala (liceul sau facultatea) e, de regulă, faptul că şi-a imaginat deja viitorul ca nefiind legată de un bărbat: întâi să lupte pentru a obţine un serviciu bun, apoi să se afirme la locul de muncă şi chiar să urce în ierarhie. Un soţ în această perioadă ar fi ca o frână în calea dezvoltării ei profesionale, fiindcă doar o femeie fără obligaţii are timp pentru carieră şi este percepută ca disponibilă de şefi, fapt care nu poate decât s-o ajute.

Abia după ce a ajuns într-o poziţie dominantă sau atunci când deja salariul o satisface, se poate gândi la un soţ şi, eventual, un copil. Iar asta va fi cândva, după vârsta de 30 de ani. Şi, dacă va deveni mamă, plănuieşte să nu depăşească 35 de ani, vârsta la care se pare că, în general, femeile simt nevoia acută de a avea un copil. Cel puţin aşa spun psihologii.

Succesul în carieră pare a fi de multe ori o motivaţie îndeajuns de puternică pentru ca o femeie să amâne momentul căsătoriei. Bineînţeles, obţinerea unui job în concordanţă cu studiile sale este lupta cea mare pentru orice tânăr, lipsa locurilor de muncă fiind problema cea mai presantă la ora asta în România. Plecăm de la premisa că o tânără inteligentă şi ambiţioasă va obţine un post care să-i convină.

Îi place competiţia, mai ales dacă cei mai mulţi dintre colegii ei sunt bărbaţi. E încrezătoare în steaua sa norocoasă, bazându-se pe dibăcia ei de a se descurca în diverse situaţii, folosindu-se din plin de farmecul personal. E foarte adevărat că, de obicei, pentru a urca pe treptele ierarhiei interne, trebuie să muncească mai mult decât bărbaţii şi să fie dispusă să facă nişte concesii la care nu s-a gândit.

Cercetătorii germani de la o facultate din Munchen au făcut o analiză a felului în care sunt aleşi şi percepuţi noii lideri în mediul de afaceri şi ştiinţific. Ei au concluzionat că femeile şi bărbaţii sunt apreciaţi diferit, chiar dacă se comportă în acelaşi fel. Prietenia şi sociabilitatea sunt privite ca un avantaj major pentru bărbaţi. În schimb, pentru femei acestea constituie nişte frâne pentru avansarea în carieră.

De ce? Se pare că stereotipurile subconştientului au un rol de bază în estimarea eficienţei profesionale. Un şef trebuie să fie dominant, foarte activ şi dur, calităţi tipic masculine. Aşa că o femeie care tinde să ocupe o poziţie înaltă în ierarhie, va fi nevoită să se poarte ca un bărbat, să fie “o muiere a dracului”, cum va fi bârfită de colegi. O femeie sociabilă e percepută ca fiind slabă. Egalitatea între sexe nu funcţionează.

Şefa dură, fără să vrea, va fi mai pretenţioasă faţă de femeile din subordine, crezând că sunt mai puţin eficiente decât bărbaţii, deci o piedică în avansarea sa. Pe de altă parte, subalternele sunt mai critice la adresa unei femei care le conduc, decât dacă ar fi avut un lider de sex masculin. Am făcut această digresiune pentru a vedea cât de dură e lupta unei femei la un nivel ierarhic mai înalt.

Nevoia de libertate sexualăpoate fi un argument puternic pentru o femeie să rămână necăsătorită. Fiind singură, se va putea bucura în voie de propria ei sexualitate, fără interdicţii şi oricum doreşte. Ea poate avea o viaţă sexuală regulată şi împlinită, chiar nefiind măritată sau având un partener permanent. Ba, la o adică, poate concepe un copil şi în afara căsătoriei. Libertatea sexuală este privită de multe femei ca fiind un avantaj.

Nevoia de autonomie a unei femei de carieră este presantă. De obicei, aceasta nu-şi poate gestiona eficient cariera, dacă are obligaţii familiale. Relaţia cu un bărbat aduce cu sine necesitatea de face mereu compromisuri între dorinţele ei şi cele ale partenerului său. Cel mai adesea apar fricţiuni, certuri, ceea ce va duce oricum la despărţire. Dacă e singură, femeia va avea autonomie în luarea oricăror decizii şi nici nu va fi obligată să opteze pentru ceva care nu-i face plăcere.

Motivele financiare sunt şi ele un argument puternic pentru o femeie care pune accent pe carieră să aleagă independenţa. Un eventual partener şi, poate, copiii lor, presupun automat ca femeia să-şi împartă veniturile cu persoanele din viaţa ei şi să aibă griji în plus pentru a gestiona bugetul comun. Dacă e singură, femeia are tot timpul libertatea de a cheltui cât, cum şi pe ce doreşte, fără griji suplimentare şi fără interdicţii exterioare.

Eşecurile în viaţa de familie ale propriilor părinţi sau ale altor cupluri cunoscute constituie un exemplu negativ pentru unele femei. Dar şi propriile experienţe nefericite le pot determina să aleagă singurătatea, teama de un nou eşec fiind apăsătoare. De aceea, unele femei preferă celibatul, preferabil singurătăţii în doi. Orice relaţie poate fi sortită eşecului şi nicio femeie nu vrea să sufere, cu atât mai mult dacă este foarte interesată de carieră.

Pretenţiile ridicate ale unor femei în privinţa bărbaţilor le determină să rămână singure, în aşteptarea celui potrivit pentru ele. De multe ori, aşteptarea prelungită ascunde propria nesinguranţă, teama de o relaţie oficială. Bărbatul perfect, masculul visat nu există. Nici măcar femei perfecte nu există. Teoretic, femeile singure ştiu asta, dar sunt dispuse să amâne foarte mult întemeierea unei familii până la vârste mai înaintate. Fiind independente, femeile nu simt nevoia stringentă de se “aşeza” la casele lor, nici din motive sociale, nici financiare.

La început, am spus că am rezerve în ceea ce priveşte părerea cercetătorilor că o femeie independentă nu are nevoie de o relaţie pentru a avea o viaţă împlinită. O femeie de carieră e tot femeie. Vrea să aibă cu cine să iasă la plimbare, să se ducă la un spectacol, să intre într-un local. Cu cine? Cu părinţii? Să fim serioşi! Cu nişte prietene? Ar fi o soluţie, dar, aşa cum am văzut, o femeie de carieră nu-i chiar Miss Popularitate.

Fără să mai fac referire la felul în care sunt încă percepute doamnele singure de societate, rămân la părerea că pentru a avea o viaţă fericită, pentru a se simţi împlinită, o femeie, oricât de puternică fizic şi psihic ar fi, este vulnerabilă şi are nevoie de dragostea unui bărbat care s-o răsfeţe şi pe care să-l iubească.