„Găsește-ți calea” sau „Ce înseamnă necondiționat”
Acțiunea necondiționată este asemenea norului care este împlinit cu poziția lui actuală. A fi împlinit, nu înseamnă a nu îți mai dori nimic, ci a conștientiza că ai deja totul. Să faci ceva în mod necondiționat, nu înseamnă a face fără a aștepta nimic în schimb, ci înseamnă că ceea ce faci pleacă din ceea ce ești, și nu din cel ce ți-ai dori să devii.
Pentru a acționa necondiționat, trebuie să fii pe deplin conștient de poziția ta actuală. Fii, și necondiționarea îți va fi instantaneu alături. Oamenii caută necondiționarea pentru că își doresc să fie cât mai aproape de energia sublimă pe care aceasta o degajă. Îți dorești să primești sau să oferi. Orice doar pentru a simți acea unduire cum se perindă pe lângă tine.
Atunci când vine vorba de a acționa fără dorință, eu spun că asocierea de cuvinte este puțin nepotrivită. Cuvântul acțiune conține parcă în el raționalul dorinței. „a acționa”, presupune de cele mai multe ori să o faci cu un scop.
- Autoritățile acționează în situații de urgență iarna, pentru a dezăpezi.
- Când îți este frig, tu acționezi și iei decizia de a pune o haină pe tine, cu scopul de a te încălzi.
„a acționa” presupune parcă prin el însuși un motiv și un scop.
Pe când a acționa necondiționat presupune numai ființarea ta conștientă. Atunci când EȘTI, acționezi numai necondiționat. Îți este imposibil să fii și să acționezi din dorința de a obține sau de a suprima.
Fii, și vei percepe infinitatea prezentului.
Fotografie de Valerie Kasinski
- Dar cum ajung acolo? Care sunt pașii?
- Incredibile întrebări… nu-i așa?
Care sunt pașii pentru a ajunge la absența pașilor?
Este ca și cum ai întreba care este războiul pe care trebuie să îl porți pentru a ajunge la absența războaielor. Sau care este armamentul nuclear care trebuie să îl folosești pentru a elimina războaiele nucleare.
Bine, bine, și totuși eu cum fac? o să mă întrebi.
Cuvintele nu sunt decât semafoare în drumul tău spre adevăr. Imaginează-ți că mergi pe un drum și de fiecare dată când apare roșu, ești obligat să o iei la stânga sau la dreapta.
Tu conduci o mașină și vorbești la telefon cu un prieten de-al tău. Acesta îți descrie că a reușit să ajungă într-un loc superb cu râuri curgătoare, apă limpede și cântec de păsărele. Auzind această descriere, vrei neapărat să ajungi și tu în acel loc.
Îi spui prietenului că ai vrea să ajungi și tu acolo, și îl întrebi ce drum ar trebui să urmezi.
Răspunsul acestuia este că a lăsat niște semafoare pe care dacă le urmezi întocmai, vei ajunge unde a ajuns și el.
Exact la fel se întâmplă și în cazul cuvintelor pe care tocmai le citești. Ele nu conțin niciodată răspunsul întrebărilor tale. Nu există cuvinte care să facă asta. Cuvintele îți indică o posibilă cale. O cale pe care altcineva a mers înaintea ta. O poți urma sau îți poți găsi propria cale. Ambele drumuri sunt frumoase.
- Bine, bine, și totuși eu cum fac? mă vei întreba din nou. Am nevoie de ceva concret, de o acțiune pe care să o fac, ceva, orice.
- Ba nu ai nevoie. Nu ai nevoie de nici o acțiune și de nici un pas concret. Ai deja totul!
- Dar cum? Aș avea nevoie și de cutare, și de cutare, și de cutare și atunci aș fi împlinit.
- Dacă e să mă gâdesc la mine, îți spun că nu ai nevoie de nici un pas concret. Ai în tine toată informația necesară care doar așteaptă să fie accesată. Știi deja ce trebuie să faci pentru a ajunge exact acolo unde îți dorești. Știi și cum să o accesezi. Tot ceea ce trebuie să faci este chiar să vrei să ajungi acolo.
Calea ta este numai a ta. Caută cât mai mulți oameni care au ajuns acolo unde vrei să ajungi și tu, și ia-le cuvintele drept semafoare.
Și nu uita: Cuvintele nu sunt niciodată calea și nici purtătoare de adevăr. Cuvintele te ajută să nu te rătăcești sau să nu cazi în prăpastie, tu mergi pe drumul tău!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu