7 paşi să convingi un bărbat

Psihologia masculină nu încetează să mă uimească. E cu totul diferită de cea feminină cu toate că, în marea lor majoritate, fiecare dintre ei a fost crescut şi educat de mama lui – cât se poate de femeie. Cum şi când se produce mutaţia? Mister total. De fapt, cred că vin echipaţi cu ea din naştere, altfel nu pot să-mi explic.

Încep prin a da un exemplu concludent din Jung, din care reiese că orice încercare de a motiva un reprezentant al sexului tare prin metoda comparaţiei va sfârşi prin a fi înţeleasă în termeni de competiţie, şi va duce la cu totul alte consecinţe decâte te-ai aştepta.  “De la cel cu ţâţa-n gură pân’ la ultimul moşneag” – vorba poetului – el nu va face eforturi să facă faţă comparaţiei, aşa cum ţie ţi s-ar părea normal. Dimpotrivă, el va face totul să-şi elimine competitorul! Iată fragmentul, în care marele Jung nu avea decât 6 ani:

“Vecinii noştri de pe atunci erau persoane cu o situaţie materială bună. Aveau trei copii. Cel mai mare era un băiat cam de vârsta mea şi avea doua surori. Erau de fapt orăşeni care-şi găteau şi împopoţonau copiii, îndeosebi duminica, într-un mod ridicol – pantofiori de lac, pantalonaşi cu dantelă, manuşele albe; dar îi purtau spălaţi şi pieptănaţi cu grijă şi în zilele de lucru. Plini de teamă, copilaşii se ţineau la distanţă de ştrengarul cel mare cu pantaloni rupţi, pantofi gauriţi şi mâini murdare care eram eu, şi aveau maniere frumoase. Mama mă tot necăjea cu comparaţii, îndemnuri şi mustrări:
“Uită-te la aceşti copii draguţi, sunt atât de bine crescuţi şi de politicoşi, iar tu esti un bădăran, cu care nu ştiu ce să mă fac.” Nu ramâneam nepasator la aceste admonestări, dupa cum e şi firesc, aşa că am decis să-i trag băiatului o mamă de bătaie. Ceea ce am şi pus apoi în aplicare.”

Aşa că dragi femei, dacă vreţi ca bărbatul – sau băiatul – vostru să vă asculte, nu veniţi cu comparaţii şi reproşuri. El are gena competiţiei în adâncuri împlântată, aşa că va face exact pe dos! Îmi amintesc cum mi-am manipulat la un moment în copilărie vărul mai mic să mă lase să-i fac manichiura. Instinctiv mi-am dat seama că dacă o să-i spun că arată sinistru cu unghiile negre nu m-ar fi lăsat. Am început prin a-l admira pentru răbdare şi vitejie, apoi am alunecat uşor cu discuţia spre unghieră şi alte instrumente periculoase şi… am reuşit.

Nu cred că s-a schimbat mult de atunci. Probabil că soţia lui ar avea mai mulţi sorţi de izbândă să-i spună că el e cel mai harnic bărbat de pe palier, ca să-l convingă să ducă gunoiul, decât dacă i-ar spune că vecinul îl duce în fiecare zi. Asta dacă nu vrea să-şi pună vecinul în pericol.

O consecinţă a acestei caracteristici esenţiale masculine este că ei nu vor înţelege niciodată plângerile feministe referitoare la egalitatea dintre sexe. Am vrut să muncim cot la cot cu ei? Acum să nu ne imaginăm că vor trebălui cot la cot cu noi în gospodărie pentru a respecta egalitatea… Dacă nu ne-a plăcut să fim casnice, să fim sănătoase. Scenele nu duc la niciun rezultat. În lumea lor, conflictele se rezolvă simplu – prin luptă dreaptă.

Dar femeile sunt o altă specie, pe care ei nu o înţeleg, şi în mod paradoxal le trezeşte o panoplie de sentimente de care mai degrabă s-ar feri. Aşa că, în caz de conflict, se refugiază în a lor  “the nothing box”. Pur şi simplu îi lasă auzul. În cel mai bun caz, schimbă vorba. Dacă e ceva grav, aşteaptă până când sesizează că tonul vocii “agresoarei” s-a schimbat, apoi se comportă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat – spre exasperarea ei!

Soluţia nu e comparaţia, care în viziunea lor înseamnă conflict – adică “ignore”. Ce trebuie să faci pentru a te face ascultată de un bărbat când eşti supărată?

Pasul 1: Calmează-te prin mijloace proprii, sau prin mijloace care să nu-l implice pe el. Sun-o pe mama, pe cea mai bună prietenă, vaită-te până îţi trece şi abia apoi vorbeşte cu el.

Pasul 2: Nu porni de la premisa că te înţelege. Dacă nu e un exemplar rar şi deosebit, pasionat de limbi străine, va decoda tot ceea ce spui în sistemul lui propriu.
Pasul 3: Evită orice comparaţie şi în niciun caz nu ridica vocea. Nu vei face decât să îi declanşezi sistemul automat de astupare a urechilor.
Pasul 4: Priveşte-l ca în prima zi când l-ai văzut puternic, protector, atent şi minunat de special. Trebuie să crezi cu toată fiinţa în această viziune, altfel nu vei avea niciun succes.
Pasul 5: Îmbracă situaţia care te frământă în “hăinuţe” de poveste, în care el este neapărat eroul salvator.
Pasul 6: Explică-i cât de mult îl admiri şi cât de recunoscătoare îi eşti pentru că este eroul tău.
Pasul 7: În timp ce culegi laurii victoriei, du-te şi te culcă. Sigur ai nevoie.
Concluzie: Nu-i uşor să fii femeie. Nici eroul salvator n-o fi uşor să fii, nu neg.  Din fericire, cumva reuşim să ajungem la un numitor comun. Nu-i fascinant să descoperi aceste minunate diferenţe?